Circa 70% dintre fracturile coloanei toraco-lombare se însoțesc de deficite neurologice.

Leziunile minore rezultate în urma traumatismelor care nu au indicație chirurgicală sunt:

1. fracturile de apofize transverse, ce pot interesa la nivel cervical și lombar plexurile brahial și lombosacrat;
2. fracturile de procese articulare;
3. fracturi izolate de apofize spinoase care sunt de obicei rezultatul traumatismelor directe.

Leziunile majore constau în 4 tipuri de fracturi, după cum urmează:

1. Fracturi cu tasare, produse prin compresiune, situate anterior sau lateral și de obicei neînsoțite de leziuni neurologice
2. Fracturi “așa-zise” explozive care se produc prin sarcini axiale și compresiuni ale corpurilor vertebrale. Constau în tasări și fracturi de platouri vertebrale însoțite de diferite grade de rotație ale fragmentelor rezultate. Sindroamele neurologice depind de localizare, 50% dintre pacienți fiind fără semne neurologice posttraumatic, iar 5% fiind paraplegici de la debut.
3. Fractura centurii de siguranță frecventă în accidentele rutiere, care se produce prin mecanisme de flexie și poate interesa unul sau două nivele osoase și toate cele 3 coloane de stabilitate.
4. Fracturi – luxații care afectează toate cele 3 coloane de stabilitate și se datorează unor mecanisme complexe de compresiune și rotație și care se asociază cu alte leziuni traumatice de vecinătate.

Tratamentul chirurgical al fracturilor toraco-lombare se indică în funcție de gradul de instabilitate.

Leziunile coloanei mijlocii se consideră instabile și se operează cu următoarele excepții:

• fracturi deasupra vertebrei T8 dacă coastele și sternul sunt intacte;
• fracturi sub L4 dacă coloana posterioară este intactă;
• tasările anterioare izolate;
• afectarea coloanei anterioare cu afectare minimă a coloanei mijlocii.

Fracturile stabile se tratează prin repaus la pat și medicație antiinflamatoare, mobilizarea făcându-se în corset. Prezintă risc de cifoze și angulații.

Fracturile cu instabilitate mecanică, considerate de gradul I, fără deficite neurologice prezintă risc de cifoze progresive mai ales în zona lombară. Se pot trata prin imobilizări externe cu excepția a 4 situații când se indică operația:

1. prezența a 3 fracturi la rând;
2. fracturi cu pierderea a peste 50% din înălțimea vertebrei și cu angulaţie;
3. angulații cifotice de peste 40 de grade pe un segment;
4. cifoza progresivă.

Fracturile cu instabilitate de gradul II, mecanică și neurologică, sunt de obicei fracturile explozive care pot deveni periculoase la mobilizare. În funcție de situație se imobilizează la pat și în gips, iar dacă se detectează angulații se operează.

Fracturile cu instabilitate de gradul III, adică instabilitate mecanică și neurologică, sunt fracturile luxații însoțite de deficite neurologice care se tratează chirurgical prin decompresiuni și stabilizări cu sau fără folosirea unor grefoane osoase recoltate din creasta iliaca și impactate în zona respectivă pentru a favoriza consolidarea.

O considerație aparte o constituie fracturile pe os osteoporotic care sunt frecvente la bătrâni. Pentru a scurta perioada de durere și imobilizare în anumite tipuri de fracturi la care nu se pierde mai mult de 10% din înălțimea vertebrei, se poate efectua vertebroplastia percutană sau kifoplastie cu polimeri acrilici.

Pacienții cu traumatisme vertebro-medulare, mai ales cei cu deficite neurologice trebuie să beneficieze de îngrijire cronică sub aspectul kinetoterapiei și reluării maxime a funcțiilor neurologice în segmentele intacte. Pacienții cervicali mai ales, se confruntă cu tulburări respiratorii, tromboze venoase profunde și fenomene de disreflexie autonomă, tulburări trofice, tulburări de evacuare a fecalelor, infecții urinare cronice, toate aceste complicații putând fi prevenite prin tratament și educație adecvată a pacientului și anturajului.

Fracturile coloanei vertebrale erau în trecut, în jurul anilor ’60, un subiect extreme de neplăcut. În momentul în care această afecțiune apărea, din diverse motive, prognosticul nu era unul favorabil pacientului. Risca să rămână imobilizat la pat, paralizat. În schimb, dacă era vorba despre o fractură care nu apăsa pe măduvă, deci putea mișca picioarele, se imobiliza într-un corset și rămânea la pat, cu dureri, se mobiliza foarte greu, iar cea mai mică mișcare putea provoca dureri atroce de coloană.

Odată cu trecerea anilor, lucrurile s-au schimbat și s-a dezvoltat și o ramură specială de neurochirurgie, numită chirurgie spinală. Aceasta încearcă să se adreseze cât mai mult acestui gen de afecțiune care este din ce în ce mai frecventă și poartă denumirea de traumatologie a coloanei vertebrale. Afecțiunea se referă atât la regiunea cervicală, toracală, cât și la cea lombară, cu predominanță pe ultima enumerată.

În prezent, din cauza vitezei cu care ne deplasăm și a mediului în care trăim, au crescut îngrijorător și riscurile traumatice la care ne supunem. Vorbim despre accidente rutiere, căderi de la înălțime, accidente de muncă, în special în cazul locurilor de muncă periculoase, lucrul la înălțime spre exemplu. Însă, nici acasă nu suntem în siguranță deplină. Foarte multe dintre accidente sunt domestice.

Urmările asupra coloanei, în cazul unei fracturi, pot fi de diferite grade, de la o tasare minimă și până la prăbușirea completă a corpului vertebral spre față sau spre spate, acolo unde se află și măduva.

Fracturile minime, adică micile tasări, pot fi rezolvate prin tratament convervator, o imobilizare la pat pentru un timp. Noi, medicii neurochirurgi, ne adresăm în special fracturilor complet isntabile, cu corpul vertebral explodat și cu fragmente osoase în canalul măduvei.

Abordăm cu succes aceste operații și intervenția se face prin spate, decomprimând elementele osoase din spatele măduvei, astfel încât măduva spinării să se poată expansiona, iar elementele fracturate reașezate într-o poziție normală. Ulterior, se introduc șuruburi pe care le ancorăm prin niște tije metalice.

Principalele aspecte pe care le avem în vedere sunt decompresia, fixarea coloanei și refacerea curburii anatomice.

În cazul fracturilor complete, paralizie completă, atunci când partea de sus încetează a mai comunica cu cea de jos, situația este foarte dificilă. Avem de-a face cu distrugerea întregului aparat și la întreruperea comunicării nervoase. Atunci când avem de-a face cu fracturi complete, intervenția se poate amâna pentru că de obicei, pacientul mai are și alte traumatisme care îi pot pune viața în pericol. În acest sens, prioritară este stabilirea vieții și înlăturarea amenințărilor. Procesul fracturii complete, din păcate, este ireversibil.

Însă, în cazul fracturilor în care încă există comunicare între partea de sus și cea de jos a coloanei, trebuie efectuată o intervenție de urgență, în maxim 24 de ore.

Un alt subiect important o mai reprezintă și implanturile metalice. În prezent, au fost dezvoltate diferite sisteme. Avem șuruburi foarte performante, care se pot mișca în mai multe direcții și multe altele. Această parte de implantologie s-a dezvoltat foarte mult. Vorbimd espre dispozitive din titan, compatibile RMN.

Și era normal să se întâmple așa, pentur că atunci când vorbim despre chirurgia spinală nu este suficient doar să operezi și să tratezi bine osul fracturat. La fel de importantă este și partea de implant metalic. Coloana vertebrală trebuie solidarizată și refăcută spre unghiul normal.

Înainte, pe vremea în care aceste șuruburi și tije erau confecționate din oțel, exista posibilitatea ca după aproximativ șase luni să fie scoase. Pacientul putea face RMN în mod normal și să nu aibă probleme la trecerea prin filtrele de la aeroport. Odată cu apariția titaniului, această problemă a dispărut. Bineînțeles, există și mici excepții, precum implanturile sau curburile care trebuie modificate sau în cazul în care este necesară schimbarea unui șurub. Însă, fără nicio altă problemă apărută, pacientul poate trăi cu implanturile fără nicio problemă, fără a fi necesară eliminarea lor.

De asemenea, mai există situații în care implantul metalic nu este suficient și se impune purtarea unui corset rigid pentru ca pacientul să se recupereze puțin câte puțin. Însă, vești bune sunt și la acest capitol. Evoluția corsetelor a fost, în ultimii ani, fulminantă. Acestea asigură un tratament rapid și sunt foarte ușor de purtat.