Caracterizată de o acumulare anormală de lichid cefalorahidian la nivelul creierului sau a măduvei spinării, hidrocefalia mai este cunoscută, în popor, sub numele de ”apă la creier”.
Lichidul poate circula, în mod normal, fără nicio problemă, însă din varii motive, nivelul acestuia crește și creează presiune în creier, iar aceasta îi afectează țesuturile. Chiar dacă hidrocefalia poată să apară la orice vârstă, cel mai întâlnită este la copiii foarte mici și la persoanele în vârstă.
Cauza apariției hidrocefaliei este dată de un dezechilibru. Lichidul cefalorahidian este produs într-o cantitate mai mare decât cea pe care sângele o poate absorbi, iar excesul poate fi cauzat de o obstrucționare a fluxului lichidului cefalorahidian, ceea ce duce la acumularea acestuia. O altă cauză a hidrocefaliei poate fi inflamația țesuturilor creierului, provocată de o condiție preexistentă, fapt ce provoacă o problemă de absorbție a lichidului la nivelul vaselor de sânge. De asemenea, rareori, mecanismul care are grijă de producerea lichidului cefalorahidian se poate defecta și produce mai mult lichid decât este nevoie.
Din păcate, de cele mai multe ori nu se știe exact cauza apariției hidrocefaliei, dar alte probleme de ordin medical pot crește substanțial riscul apariției acestei boli. În cazul copiilor de vârstă mică, hidrocefalia poate apărea chiar imediat după naștere, fiind favorizată de o dezvoltare anormală a sistemului nervos central, diverse hemoragii la nivelul creierului apărute în urma unei nașteri premature sau inflamarea țesuturilor cerebrale determinate de infecții intrauterine.
Alți factori de risc, în cazul apariției hidrocefaliei indiferent de vârsă, sunt leziunile sau tumorile creierului/măduvei osoase, infecții ale sistemului nervos central, hemoragii ale creierului sau traumatisme la nivelul craniului.
Simptomele sunt influențate, la fel ca în cazul factorilor de risc, de vârsta pacientului, precum și de rapiditatea cu care afecțiunea evoluează. În cazul nou-născuților, simptomele pot include irascibilitate, apatie, lipsa poftei de mâncare sau vărsături.
La adulți, în schimb, lista simptomelor este ceva mai lungă. Cele mai comune sunt următoarele: indiferență, pierderea interesului pentru tot ce îi înconjoară, durere de cap sau în zona cefei, vărsături, deteriorarea funcțiilor cognitive, vedere încețoșată sau dublă, somnolență, agresivitate, tulburări de memorie sau probleme de coordonare. În cazul unei hidrocefalii care a progresat, poate apărea afectarea conștiinței. La început, pacientul poate fi letargic, adormit, însă în stadiile mai avansate, pacientul poate să cadă în comă. Aceste semne pot apărea rapid, în doar câteva ore, sau se pot întinde pe mai mulți ani, în funcție de cauza care a produs declanșarea hidrocefaliei.
Diagnosticarea hidrocefaliei este detectată de medicul generalist sau de neurolog. Cele care pot confirma un diagnostic de acest gen sunt testele RMN sau CT.
Tratamentul afecțiunii nu are posibilitatea de a repara și daunele produse deja creierului, ci doar de a opri evoluția bolii și de a o vindeca. Însă, netratată, aceasta poate fi fatală. Hidrocefalia poate fi tratată doar chirurgical, iar planul pentru tratament este stabilit în funcție de cauza din care s-a produs. Scopul final al tratamentului este acela de a elimina excesul de lichid.
În cazul în care hidrocefalia a fost produsă de o obstrucție, aceasta va fi tratată indiferent dacă este vorba despre un hematom sau o tumoră. De asemenea, medicul poate face o intervenție minim invazivă pe cale endoscopică. În cazul în care afecțiunea s-a produs dintr-un alt motic, medicul va folosi un dispozitiv mecanic pentru drenaj. Însă, mai întâi va discuta cu pacientul pentru a-i explica riscurile și complicațiile unei astfel de intervenții.
Dacă pacientul ajunge la medic în stare critică, precum comă sau tulburări de conștiență, situația impune un tratament chirurgical de urgență. Însă, dacă simptomele nu sunt atât de importante, tratamentul se va efectua după o evaluare a unui medic neurochirurg.
În cazul unei operații, pacientul va fi condus în sala de operații și va fi adormit de un anestezist. În funcție de cauza din care s-a produs, există patru mari categorii de intervenții: înlăturarea obstrucției, drenaj ventricular extern (prin intermediul unui tub din interiorul capului, într-o pungă aflată lângă patul bolnavului – intervenția durează în jur de 10 minute), ventriculo-cisterno-stomie (operație endoscopică care durează aproximativ 30 de minute) și drenaj ventricular intern (operație scurtă de aproximativ 20 de minute). Derularea fiecărei intervenții operatorii va fi explicată în detaliu fiecărui pacient în parte.